Dec 11, 2011
Nu știu omule bun cum ești tu și prin ce ai trecut la viața ta. Am doar niște bănuieli că dacă ești aici e foarte probabil să avem în comun niște strategii comportamentale. Depinde pe care vrei să le iei în seamă.
Eu m-am prefăcut sau mai direct spus mințit foarte mult că cele „negative nu există”. Există în viață doar lucruri frumoase, oameni buni, iubitori, o să fie bine, o să vină soarele și pe strada mea, până la urmă o să reușesc. Mărturisesc că aceste credințe au funcționat, credeam eu că în favoarea mea. Acum dacă mă uit în urmă, la mintea de acum îmi dau seama că am greșit.
I-am mințit pe cei din jur că sunt ok, dar mai ales m-am mințit pe mine.
M-am mințit pentru că nu puteam accepta problemele pe care le-am avut în secunda mare a minciunii și am înlocuit realitatea cu iluzia că lucrurile se vor rezolva cumva de la sine, singure. M-am mințit pentru că More »
By: Oana Brătilă
Category: Gânduri fugare, Introspecţii lirico-mitice
Tags: coach, coaching, contribuție, ioan nicut, Minciună
Nov 2, 2011
Sunt fericită. E încă o noapte în care știu că voi adormi cu zâmbetul pe buze și sunt încă în punctul în care apreciez acest lucru mai mult decât îl fac alții. Ironic, asta se întâmplă pentru că ultimele nopți au fost pline de mult prea multe gânduri și neliniști care nu mi-au lăsat creierul să ațipească. Știu că nu sunt singura care trece prin asta, problema a fost expusă până și pe 9gag, dar răspundeți-mi sincer: câți dintre voi își petrec momentele de dinainte de visare gândindu-se la soluții pentru problemele cu care se confruntă societatea? Ce facem cu câinii vagabonzi, Oana? Dar cu cerșetorii? Dar cu cei care ghidează mașinile spre locuri de parcare? Ce facem Oana cu ei?
Simt de prea multe ori că nu fac destule. De parcă totul ar depinde de mine și de parcă chiar aș putea să le rezolv eu pe toate, când de fapt nu pot. Și e un sentiment de neliniște de care uneori mi-e foarte greu să scap. Un sentiment de neliniște care, deși nu pare, mă face de multe ori să uit să mă bucur de lucrurile bune care chiar se întâmplă în jurul meu. Și zău, sunt multe!
Vineri am participat la un workshop ținut de Ioan Nicuț More »
By: Oana Brătilă
Category: Ce-am mai făcut, Experienţe, Gânduri fugare, Introspecţii lirico-mitice
Tags: 7+ povesti despre influenta si impact, ie9meetup, ioan nicut, povesti despre oameni, povesti inspirationale, sesiune de coaching
May 5, 2011
Am primit, cu rușine vă spun, acum mai mult de 3 săptămâni, de la tovarășa Ruxa o leapșă pe citite. Leapșa pe citite este de fapt o leapșă pe oferite, pentru că cel ce o primește trebuie să ofere o carte în dar. Ce-i drept, cu speranța că cel ce o va primi, o va și citi într-un anumit moment din viața sa. no pressure involved!
Și aș putea să mint și să vă spun că a durat ceva să mă hotărăsc la care carte să renunț, dar realitatea este că de când m-am întors din plimbarea prin țară, nu am mai putut să mai scriu. Mă simt, așa cum am scris și în ultimul articol, obosită. Aș vrea să scriu numai despre stări de spleen, dar îmi dau seama că făcând asta nu aș reuși decât să mă afund într-o mlaștină în care nu mă mai simt bine, când de fapt ar trebui să caut în mine resursele necesare unui efort pentru a ieși din ea. Odihna e falsă aici, dar cumva reușesc să mă mint că e mai bine decât deloc. Și e mai ușor așa decât să încerc să ies, indiferent de cât de conștientă aș fi de lucrurile frumoase și de binele care se află în afara ei.
Sunt astfel de momente cele în care îți dai seama cât de slab ești de fapt. More »
By: Oana Brătilă
Category: Diverse, Introspecţii lirico-mitice, Mindfucks
Tags: boala de moarte, despre disperare, leapsa cu carti, soren kierkegaard, stari de spleen
Apr 27, 2011
Aș vrea să mă întorc în oaza de liniște și verdeață din Maramureș. Să pic pe iarbă și să rămân acolo cu fața la soare. O zi, o lună, poate o viață întreagă. Și timpul să stea în loc cum numai acolo poate. Să mă urc în Mocăniță și șinele să se șerpuiască veșnic în onduleuri strânse pe care să nu le simt. Să nu mai simt nimic. Să aud doar pițigoi și vânturei și să nu știu cum arată, dar să nu îmi pese. Să mă urc în telescaun, să înceapă ploaia și să nu-mi mai fie teamă de nimic. Să privesc Maramureșul de sus și să simt fiecare picătură ce îmi lovește fața ca pe o binecuvântare și nu ca pe un blestem. Să mă uit în ochii oamenilor și să încerc să nu îi deochi. Să nu le fur inocența, bunătatea și bunul simț. Să îi închid undeva în sufletul meu și să nu le mai dau drumul.
Sunt obosită azi. Am obosit să tot urc și să fiu împinsă înapoi de mâini mai puternice ca mine. Am obosit să-mi tot iau avânt și să mi se tot pună piedică. Azi tot ce vreau este să pic pe iarbă. Pe iarba cea din Maramu, unde miroase-a liniște.
By: Oana Brătilă
Category: Introspecţii lirico-mitice
Tags: cand ai nevoie de liniste, cand vrei sa uiti de tot ce e rau, maramures, redescopera romania
Apr 24, 2011
Aș vrea să pot transmite mai mult din tot ceea ce simt pe parcursul unei zile petrecute pe drumurile țării. Aș vrea să am mai mult timp să interacționez cu localnicii, să le ascult poveștile și să le spun mai departe. Poveștile sunt frumoase, dar nu pot fi trăite cu adevărat decât atunci când te uiți în ochii omului care ți se destăinuie. Important e să asculți, să-ți deschizi sufletul și la sfârșit să simți că ai păstrat în tine un sâmbure de cunoaștere și de simțire. De un sâmbure mic ai nevoie, de o sămânță pe care să o crești, nu de mai mult.
Îmi este greu să scriu în câteva rânduri despre un loc ce nu poate fi cuprins în cuvinte oricât de multe ar fi ele. Vreți povești? Mergeți să le simțiți acasă la ele. Luați un rucsac în spate și porniți la drum. Vă veți întoarce cu un suflet mai bogat și cu trăiri pe care vă va fi greu să le treceți pe o foaie de hârtie. Trăirile sunt esența, nu arhitectura unei clădiri, diferitele nuanțe de albastru sau obiectele cu iz istoric. More »
By: Oana Brătilă
Category: Ce-am mai făcut, Experienţe, Gânduri fugare, Introspecţii lirico-mitice
Tags: despre povesti, despre trairi si simtiri, maramures, memorialul durerii, redescopera romania
Mar 10, 2011
A fost lansată azi și este o escapadă minunată într-o lume pe cât de reală, pe atât de senină și încărcată cu emoții.
Bașca, dacă vă place să trageți cu ochiul în viața altora, este o alternativă frumoasă la reality show-urile de prost gust de la TV, având nu numai un scenariu bine scris, ci și niște protagoniști de seamă: Ioana Blaj, Andreea Vasile, Costin Cocioabă, Ruxandra Predescu, Dorotheea Petre, Cristi China Birta, Carmen Gheorghiţă și Bogdan Theodor Olteanu, alături de încă 8 bloggeri, printre care mă bucur să mă aflu și eu. Povestea mea încheie volumul și are un final fericit, drept pentru care vă invit să citiți cu încrederea că după amalgamul de sentimente pe care îl veți simți de-alungul cărții, la final veți zâmbi. :)
O felicit din suflet pe Cristina Bazavan pentru acest proiect, precum și pe partenerii Prestigio și Editura Liternet. În zilele următoarea, zece dintre povești vor apărea și sub forma unui audio book, înregistrate în lectura doamnei Rodica Mandache. Care sunt preferatele voastre? :)
Click aici pentru download.
By: Oana Brătilă
Category: Diverse, Experienţe, Introspecţii lirico-mitice, Plăceri inocente
Tags: carte cu povesti de dragoste, cristina bazavan, editura liternet, povesti de dragoste
Feb 1, 2011
Cel mai trist este că uităm. Amintirea Ruxandrei rămâne, dar uităm cât de ușor poți să pierzi pe cineva drag, sentimentele de revoltă, tristețe, dezamăgire se estompează ușor-ușor și revenim la a fi aceiași noi înșine mereu ocupați cu nimicuri, nemulțumiți, crezând că am avut cea mai proastă zi. Ne întoarcem în balonul nostru și în același timp altele fac POC!, alți oameni realizează prea târziu că au uitat să asculte, că au uitat să-și deschidă ochii, că li se poate întâmpla și lor. Sunt șocați de zgomotul izbitor, se agită în stânga și în dreapta, nu înțeleg ce s-a întâmplat, nu pare a fi realitatea lor. Și apoi uită.
Duminică dimineața am citit pe Twitter că s-a sinucis o fată la metrou. More »
By: Oana Brătilă
Category: Gânduri fugare, Introspecţii lirico-mitice, Mindfucks
Jan 20, 2011
Am uitat. Am uitat că am doar 23 de ani. Am uitat că am o viață întreagă înainte, am uitat că nu trebuie să le fac pe toate de-odată și am uitat că în niciun caz nu trebuie să le fac pe toate azi. Am uitat că poate nu ar trebui să am atâtea pretenții de la mine, am uitat că poate nu ar trebui să simt în continuu că aș putea face mai mult, am uitat că poate ar trebui să am mai multă răbdare. Mai multă răbdare cu mine.
În fuga și agitația continuă a minții, riști să depinzi de posibilitatea unui moment de luciditate în care să-ți dai seama că ești obosit și că nu mai ții minte ultima dată când ai făcut o pauză și te-ai bucurat de ce se află în jurul tău și de cine ești. Ai vrea ca timpul să stea în loc, dar știi că asta nu se poate. Și auzi fiecare secundă cum trece și aduce cu ea, mai aproape de tine, umbrele negre, întruchipări ale problemelor ce așteaptă o rezolvare. Așa că închizi ochii și le șoptești… Stați, mai lăsați-mă un pic să mai cresc. More »
By: Oana Brătilă
Category: Gânduri fugare, Introspecţii lirico-mitice
Pe Andrei l-am cunoscut pe 28 decembrie. Petrecuseram nopti intregi stand de vorba pe mIRC, dar nu ne intalniseram niciodata in realitate. Eu eram o fatuca de 16 ani cu “un suflet mare”, asa cum avea sa imi spuna chiar el, iar el, un baiat de 21, trecut deja prin doua drame in iubire.
Ne-am intalnit la ora 18:00, cu o ora mai tarziu decat stabiliseram inital. Eu ma dadeam deja cu capul de km.0 din fata Teatrului National din Bucuresti, crezand sincer ca nu o sa mai vina si o sa ratez si ocazia asta de a-mi face un prieten. Nu mai fusesem cu cineva de cateva luni, iar la varsta aceea era echivalentul a cativa ani. In plus, erau mereu acolo prietenele care aveau grija sa scoata asta in evidenta cu fiecare ocazie, fie ca eram intre noi, fie ca eram intr-un grup mai larg si sansele sa ma simt prost atingeau cote maxime. More »
By: Oana Brătilă
Category: Experienţe, Introspecţii lirico-mitice
Se simţea defectă. Îi venea să izbucnească în lacrimi şi nu înţelegea de ce. Cum şi pe unde s-au încurcat circuitele şi cum ar fi putut ea să şi le deznoade când tot ce încerca să facă era să se abţină din plâns?
O dureau toate deşi erau simple bucăţi de metal. Avea o pată mare de rugină în locul pe care curgeau de obicei lacrimile şi încerca din răsputeri să nu o mai hrănească. Să nu ajungă ea să fie pata argintie de pe bucata de rugină.
Bucata de rugină cu circuite încurcate.
By: Oana Brătilă
Category: Introspecţii lirico-mitice, Mindfucks
Eu comentez, tu comentezi, el/ea comentează