Cum să faci o fundă origami- tutorial foto

Cum să faci o fundă origami- tutorial foto {3}

Acum ceva vreme promiteam un workshop de origami de Crăciun. Trebuia să aibă loc ieri, dar încrederea mea în oameni m-a trădat din nou. Departe de a fi un post despre dezamăgirea pe care prefer să o țin pentru mine, m-am gândit să fac ceva pentru cei care chiar își doreau să vină să învețe să se joace cu hârtia și pe care eu chiar nu vreau, la rândul meu, să îi dezamăgesc. Pregătisem mai multe modele pentru workshop, dar momentan, pentru că nu știu cât sunt de practice, am pregătit un singur tutorial foto. Este, de altfel, și primul pe care îl fac. :)

Azi învățăm să facem o fundă ce poate fi folosită atât pentru ornarea bradului, cât și pentru ornarea cutiilor de cadou. Și mi-ar plăcea tare mult ca la final, dacă vă iese modelul, să îmi trimiteți și mie câte o poză. De asemenea, ca de obicei, feedback-ul este mai mult decât binevenit.

Așadar, să începem. O să aveți nevoie în primul rând de materia de bază: hârtie. More »

Copil în Epoca de Aur

Copil în Epoca de Aur {13}

…n-am fost. Aveam doar doi ani la revoluție așa că amintirile mele din acea vreme sunt aproape inexistente. Dar tocmai am terminat de citit cartea de care am tras câteva zile pentru simplul motiv că defectul ei cel mai mare (sau poate de fapt singurul) este că are doar 62 de pagini.

În liceu obișnuiam să învăț „pe de rost” datele biografice ale marilor scriitori pentru că aveam nevoie de ele în comentariile pe care, de asemenea, le învățam aproape papagalicește. Păcat că abia în facultate am învățat să gândesc, să am păreri și să mi le exprim. Și abia atunci mi-am dat seama cât de mult contează să știi câteva ceva despre omul ale cărui cărți le citești. Cum fiecare rând poate căpăta alte valențe în momentul în care cunoști, chiar și puțin, din trecutul sau prezentul celui care l-a scris. Și nici măcar nu este vorba numai despre poezii, romane, schițe sau nuvele. Se aplică chiar și în cazul unui blog.

Pe Dan Cârlea l-am cunoscut abia săptămâna trecută, dar după ce am citit „Copil în Epoca de Aur” simt că îl știu de mult mai multă vreme. Cartea este ușoară, o înșirurire de povești cu titlu dedicat, de câte două pagini fiecare, pe care le citești cu zâmbetul pe buze și la care uneori chiar izbucnești în râs, deși evocă o perioadă de care mulți își amintesc cu tristețe. Preferata mea este „Zăpadă roșie, sânge alb”.

Am aflat că în perioada comunismului More »

Dai o grână pe un Gandhi?

Dai o grână pe un Gandhi? {0}

Știți deja că sunt pasionată de boardgames. Atât de pasionată încât aseară făceam planuri de design cu Alex să vedem cum putem să facem dintr-un perete al camerei un spațiu dedicat exclusiv lor. Așa, un soi de… jocotecă.

Ieri ne-am cumpărat Monopoly. Mai țineți minte Monopoly? Da, permiteți-mi să vă întreb pentru că nu am mai auzit pe nimeni rostind de mult acest nume. De ce nu se mai joacă lumea Monopoly? Probabil pentru că fiecare dintre noi a avut în copilărie un partener de joacă ce nu voia să facă schimb de proprietăți sau avea pretenții absurde de tipul „îți dau Boardwalk, dar pentru că e valoroasă trebuie să îmi dai și aia și aia și aia și aia”. More »

Să o citiți pe Anne Frank

Să o citiți pe Anne Frank {1}

Am aflat abia azi că ieri a avut loc lansarea cărţii “Jurnalul Annei Frank”, ediția definitivă, la editura Humanitas. Coincidenţa face ca eu să o fi terminat de citit chiar azi, însă în varianta în limba engleză, primită cadou de la Alex în urma excursiei sale la Amsterdam. A fost probabil cel mai inspirat cadou și îi mai mulțumesc o dată și pe această cale. :)

Pentru cei care nu au auzit de Anne Frank (și, recunosc rușinată, mă aflam și eu printre ei până de curând), povestea este a unei copile ce se transformă într-o tânără adolescentă în timpul celui de-al doilea război mondial. Circumstanțele sunt însă cele care fac poveste Annei specială, aceasta trăind timp de doi ani de zile, alături de familia sa și încă 4 persoane în anexa secretă a unei locuințe din Amsterdam. Anne, părinții (Otto și Edith) și sora ei (Margot) , familia Van Daan și Peter Dussel sunt toți evrei. More »

Ce-ați zice de un Origami Workshop?

Ce-ați zice de un Origami Workshop? {12}

Am învățat să fac primul origami acum un an și ceva. Eram fascinată de cocorii și broaștele care apăreau de te miri unde lângă paharul de vin roșu sau lângă cel de bere, de fiecare dată când ieșeam cu Alex prin oraș. Țin și acum minte ce bucuroasă am fost când am putut să iau un cocor negru acasă. A stat prin geantă până ce și-a dat duhul printre celelalte suveniruri. Probabil că și Alex era la fel de entuziasmat ca și mine. Știu că eu așa sunt acum când cei din jurul meu se bucură de ce iese din mâinile mele. Primul meu origami a fost o inimă înaripată.

Ulterior, am prins drag de hârtie și mi-am dat seama că soarta flyerelor ar putea fi diferită. Că nu trebuie să ajungă neapărat în coșul de gunoi și că un cocor poate însenina ziua unui călător posomorât. Așa am început să ofer primii cocori: în metrou, celor care se uitau fascinați la bucata de hârtie care între două stații începea să prindă viață și până la a patra avea deja o formă bine definită. Cocorii mei dădeau chiar și din aripi. More »

Îl știți pe Kevin?

Îl știți pe Kevin? {0}

Numele lui m-a dus instant cu gândul la băiatul brunet și cu cioc la care îmi zbura gândul prin școala generală când ascultam CD-ul original! Back Street Boys. E adevărat, îmi plăcea mai mult de Nick, dar Kevin era cel mai matur și mai misterior din trupă și reușea, chiar și la vârsta aceea, să mă intrige.

Prin clasa a 6-a am descoperit mIRC-ul, dar primele mele contacte cu el s-au rezumat la o serie ”Hello World!” pe canale principale din străinătate. Abia o dată cu descoperirea #bucuresti -ului și cu primele discuții adevărate, am început să aștept nerăbdătoarea noaptea, să se culce ai mei, să trag tiptil firul de conexiune din sufragerie și să mă contectez pe furiș la x-net. Pierdeam așa nopți în șir care începeau cu „ASL pls” și se terminau la 5 dimineața cu fluturași în stomac. Mă îndrăgosteam aproape zilnic de personaje pe care adoram să le descopăr din ce în ce mai mult. Sunt sentimente pe care știu că nu le voi mai simți vreodată, dar pe care le-am conservat atât de bine încât, dacă mă concentrez destul de tare, pot să le invoc.

Azi e imposibil să nu faci rost de numele persoanei cu care discuți sau măcar de un detaliu care o dată introdus în Google îți va spune totul. Și, desigur, there’s always Facebook. Acum vrei să știi dinainte dacă cea cu care vorbești este genul care își face poze în baie sau își țuguie buzele. Dacă e majoră sau dacă are copii de vârsta ta. Dacă, dacă, dacă… More »

Te scot la un documentar?

Te scot la un documentar? {0}

Oare câți dintre voi știți că unele subtitrări pe care le-ați citit anul trecut pe ecranele cu proiecții One World au fost scrise de mine? Dar că synopsis-urile la care poate ați mustăcit nemulțumiți de exprimare au fost traduse tot de mine?

Se întâmpla anul trecut, pe vremea în care lucram cu aceeași pasiune și la Let’s Do It și mai aveam pe cap și un job pe care deși nu-l iubeam era sursa atât de necesară de venit. Au fost multe nopți nedormite și mai multe dureri de cap și o serie de rugăminți disperate adresate Alexandrei în momentele în care simțeam că nu mai fac față.

Nu am vrut să renunț și pe lângă traduceri mai ajutam echipa și având în grijă conturile de Social Media. Pentru că mi-erau atât de dragi și ei și festivalul și pentru că simțind că pot să îi ajut, renuțarea ar fi însemnat să-mi bag pur și simplu picioarele într-un proiect în care am crezut și cred în continuare. Iar asta ar fi însemnat să mă lepăd de mine, de ceea ce sunt eu. More »

Cartea cu povești de dragoste

Cartea cu povești de dragoste {3}

A fost lansată azi și este o escapadă minunată într-o lume pe cât de reală, pe atât de senină și încărcată cu emoții.

Bașca, dacă vă place să trageți cu ochiul în viața altora, este o alternativă frumoasă la reality show-urile de prost gust de la TV, având nu numai un scenariu bine scris, ci și niște protagoniști de seamă: Ioana BlajAndreea VasileCostin CocioabăRuxandra PredescuDorotheea PetreCristi China BirtaCarmen Gheorghiţă și Bogdan Theodor Olteanu, alături de încă 8 bloggeri, printre care mă bucur să mă aflu și eu. Povestea mea încheie volumul și are un final fericit, drept pentru care vă invit să citiți cu încrederea că după amalgamul de sentimente pe care îl veți simți de-alungul cărții, la final veți zâmbi. :)

O felicit din suflet pe Cristina Bazavan pentru acest proiect, precum și pe partenerii Prestigio și Editura Liternet. În zilele următoarea, zece dintre povești vor apărea și sub forma unui audio book, înregistrate în lectura doamnei Rodica Mandache. Care sunt preferatele voastre? :)

Click aici pentru download.

 

Aşa cum aş vrea să-mi încep fiecare dimineaţă {2}

Dacă banii nu aduc fericirea, am aflat pe pielea mea că proiectele sociale o aduc. Sunt astfel de oameni, ca Nicolae Doca, cei pentru care a meritat fiecare secundă dedicată proiectului “Let’s Do It, Romania!” în ultimul an. Iar în acest moment nu mi-aş putea dori nimic mai mult. Azi nu o să fiu calică.

Buna Oana,

Nu ma cunosti si nu te cunosc. Cel putin nu direct. Te-am “vazut” (electronic vorbind) pe “Let’s do it Romania” unde esti lider detasat in atragerea de oameni in campanie. Este impresionant pentru mine si am tinut sa te felicit personal. Sper sa nu sune prea “creepy” treaba asta. :) Am 35 de ani, o sotie si o fetita de 5 ani pe care le ador. M-am nascut intr-o altfel de Romanie decit tine. Am avut ocazia sa traiesc clipa de clipa si sa fiu martorul schimbarii acestei tari, de la revolutie incoace.. o schimbare la care parintii nostri au visat iar noi doar am trait-o. More »

It’s time to be myself {7}

Mi-am dat demisia. O decizie luată după multe zile de cugetat, dar după prea multe nopţi nedormite. Cred că prima oară când am realizat cu adevărat că am o problemă a fost când mi-a zis Dan că arăt ca dracu. Se întâmpla după ce deja îmi mai bătuseră câte un apropo şi alţi prieteni că ar trebui să dorm mai mult. Dar Dan a fost cel mai sincer. Eram cu echipa Lecturi Urbane în faţa Primăriei şi ne pregăteam de prima întâlnire încununată de succes în camera de la etajul 14. După complimentul lui Dan, a urmat Iulian care în timpul unei discuţii mi-a spus că am un ton agresiv şi că l-am avut şi în ultimele mailuri. Nu înţelegeam ce se întâmplă. Ţin minte că am luat liftul, am ajuns sus şi după ce ne-am aşezat la masă m-a bufnit plânsul. Cedasem în etajul 14 al Primăriei.

Dar asta se întâmpla acum prea mult timp şi poate dacă întâlnirea nu s-ar fi încheiat cu limonadă şi îngheţată la terasa de lângă, următoarea zi nu aş fi luat-o de la capăt ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic rău. Poate.

Nici Dan nu a încetat să fie sincer, dar nici eu nu am încetat să mă culc după răsărit. Şi măcar de n-ar fi ieşit soarele de după nişte blocuri gri.

Nu ştiu ce m-a determinat să iau în cele din urmă o decizie. Poate faptul că mă plimbam într-o seară de iunie prin parc şi nu înţelegeam de ce este atât de multă lume. Mi-am dat seama More »