Construim? Construim!

Construim? Construim! {0}

Nu știu cum de s-a-ntâmplat, dar în a doua jumătate a anului trecut am tot fost invitată la evenimente ce implicau distrugeri. Sună mai dramatic decât în realitatea, dar chiar pe asta se bazau campaniile respective. Prima invitație am acceptat-o, era vorbă să dau cu o bâtă în niște bibelouri chinezești – tema fiind distrugerea kitsch-ului de import – și m-am gândit că poate fi o experiență interesantă de descărcare emoțională. Știți și voi, unii urlă în perne, alții își bat nevestele, alții sparg ce au la îndemână…

Din păcate am plecat de acolo pe jumătate deprimată. S-a dovedit că actul de distrugere nu este pentru mine și că în loc să mă relaxeze mă face să mă simt prost o zi întreagă. Alex știe cum reacționez când ne uităm la Top Gear și în loc să mă bucur de felul în care mașinile luate în teste sunt mutilate în fel și chip eu mă schimb la față și încep să îi povestesc despre „oamenii care nu au ce să mănânce și ăștia își permit să intre cu tiruri în mașini numai de dragul distracției”.

Asta sunt, n-ai ce să-mi faci, drept pentru care ulterioarele invitații la evenimentele ce implicau distrugere au fost finuț refuzate pe motivul că „eu prefer să #construim”. Și zău, într-o lume în care în jurul nostru se distrug constant nu numai mașini și bibelouri, dar mai ales vise și idealuri, simt că e datoria noastră morală să acționăm invers.

Despre Habitat for Humanity, mişcarea non-profit care construieşte şi reabilitează locuinţe pentru familii defavorizate, More »

Încă una despre sistemul medical din România

Încă una despre sistemul medical din România {9}

Mă știți, nu-mi place de fel să mă plâng și nu-mi place nici să-i aud pe ceilalți că fac asta. Prefer să văd inițiativă, mobilizare și acțiune. Mai există însă și acele situații în care mă simt neputincioasă (și de cele mai multe ori chiar sunt) și tot ceea ce pot și se cuvine să fac este să informez. În primul rând ca să nu fie și alții la fel de luați prin surprindere ca mine și în al doilea rând pentru a atrage atenția asupra situației sperând ca cineva cu resursele potrivite să găsească o soluție ce va fi ulterior și aplicată. Așa că în acest articol nu mă plâng. Aduc la cunoștință.

Nu e grabă…

Totul a început cu un simptom, o „tulburare funcțională” să-i spunem, care m-a determinat să ajung cât mai repede la medicul de familie. More »

Enel și babele nebune

Enel și babele nebune {6}

Nu am apucat să vă povestesc niciodată despre babele nebune de la mine din bloc și cred că o se le dedic la un moment dat un post separat, dar, pe scurt: vecina de sub noi ne-a acuzat că am inundat-o cât noi eram plecați din țară și apa era oprită (și, culmea, a susținut că a văzut și mașina noastră în fața blocului, deși, ați ghicit, eram plecați cu tot cu mașină), iar vecina de deasupra a venit la 12 noaptea să ne spună să încetăm lucrările cu bormașina deși, ați ghicit, noi ne uitam liniștiți la un film (în care nu se folosea nicio bormașină).

Din seria evenimentelor neobișnuite de pe Câmpia Libertății nr.31, luna trecută ne-a fost furată din cutia poștală factura de la Enel. Cutiile poștale sunt foarte mici, astfel încât orice tip de corespondență stă pe jumătate afară dacă nu este bine îndesat, drept pentru care vecinii se pot servi liniștiți din plicurile tale. Desigur, greșeala mea că nu am luat factura în drumul meu spre piață ci am preferat să o iau la întoarcere. Nu am mai avut ce.

Dar cum spuneam, despre vecini cu altă ocazie. Azi vreau să împărtășesc o recentă descoperire din categoria acelora care îți fac viața ceva mai ușoară. More »

Badabim, badabam, badaboom!

Badabim, badabam, badaboom! {0}

Luni seara m-am dus să o cunosc pe cea care se promova a fi indestructibilă. De ce să n-o spun drept: când ai puțin peste un metru jumătate nu strică să ai o prietenă forțoasă care să se cunoască la nevoie. Și tipa asta urma să se confrunte cu Oncescu, Valahu (fără apostrof, pentru că poate!) și Instalatorul, toți trei campioni la skandenberg și, implicit, oameni cu greutate. La propriu.

Ei bine, după o serie de demonstrații bărbătești din categoria „balls of steel”, cei trei au fost puși pe rând față în față cu indestructibila. A trecut prin probă de gheață, prin probă de foc, prin probă de cheie franceză și indestructibila a făcut față cu brio, afișându-se la sfârșit doar cu câteva zgârieturi ce îi puneau în evidență feminitatea de un soi aparte.

Și partea cea mai frumoasă este că am plecat cu indestructibila acasă. More »

Soarele într-o cană de cafea

Soarele într-o cană de cafea {3}

Azi m-am trezit la 13:00. Nu ”like a boss”, ci ca o persoană care s-a autoconvins de faptul că o infecție la genunchi afectează tot organismul și necesită odihnă prelungită. Dar după cum trecerea de ora 00:00 nu înseamnă că e deja mâine, nici trezirea la ora 13:00 nu înseamnă că e deja prânz. Așa că mi-am deschis mailul, am văzut primul rând al primului mail <<Grab a cup of coffee, let’s read the news>> și m-am dus să-mi fac un latte. La Tassimo, desigur, așa, ca de dimineață, să încep ziua în forță.

Afară e gri și mă lupt cu potențiala depresie. Dar dacă aș trage jaluzelele aș simți că s-a făcut deja noapte când eu de fapt abia m-am trezit. E noapte când nu mai e lumină sau e noapte când se face 22:00? Pe asta nu am deslușit-o încă.

Sâmbătă, la invitația Ancăi, mi-am băut cafeaua la Hobby Caffe & Shop și abia după cel de-al treilea cappuccino More »

Cu ce-am rămas #dinRomânia

Cu ce-am rămas #dinRomânia {0}

În ultimul rând… cu niște vânătăi! Semne nu numai de bună purtare, dar mai ales de bunăvoie. Dacă nu m-aș fi simțit atât de bine weekendul trecut, probabil nu aș mai fi alergat cu voioșie pe scări și nu aș mai fi căzut… în cap. Un cucui, o mână luxată, o pereche de genunchi juliți și doi ochi vineți. Le-am purtat pe toate cu mândrie în ultimele zile pentru că au fost dobândite în teambuilding-ul ”Redescoperă România” și nu, așa cum pesemne gândesc trecătorii, în urma unei căsnicii mai puțin fericite.

Totul s-a-ntâmplat la Sâmbăta de Sus More »

Poveste de noapte bună

Poveste de noapte bună {4}

Sunt fericită. E încă o noapte în care știu că voi adormi cu zâmbetul pe buze și sunt încă în punctul în care apreciez acest lucru mai mult decât îl fac alții. Ironic, asta se întâmplă pentru că ultimele nopți au fost pline de mult prea multe gânduri și neliniști care nu mi-au lăsat creierul să ațipească. Știu că nu sunt singura care trece prin asta, problema a fost expusă până și pe 9gag, dar răspundeți-mi sincer: câți dintre voi își petrec momentele de dinainte de visare gândindu-se la soluții pentru problemele cu care se confruntă societatea? Ce facem cu câinii vagabonzi, Oana? Dar cu cerșetorii? Dar cu cei care ghidează mașinile spre locuri de parcare? Ce facem Oana cu ei?

Simt de prea multe ori că nu fac destule. De parcă totul ar depinde de mine și de parcă chiar aș putea să le rezolv eu pe toate, când de fapt nu pot. Și e un sentiment de neliniște de care uneori mi-e foarte greu să scap. Un sentiment de neliniște care, deși nu pare, mă face de multe ori să uit să mă bucur de lucrurile bune care chiar se întâmplă în jurul meu. Și zău, sunt multe!

Vineri am participat la un workshop ținut de Ioan Nicuț More »

Studenți, asociați-vă sau nu!

Studenți, asociați-vă sau nu! {6}

Taman ce am văzut pe Twitter că s-a prelungit perioada înscrierilor în PRIME (singura asociație studențească de relații publice și comunicare din România) și m-am gândit că ar fi o ocazie bună să vă povestesc puțin despre experiența mea cu recrutările. Iar Nico este probabil deja stresată citind aceste rânduri, pentru că de curând (mai exact în acest weekend) a aflat că ea a făcut parte din comisia care m-a RESPINS.

Într-adevăr, acum 4 ani de zile cei de la PRIME mi-au trimis un mail din categoria celor care ai prefera să se încheie altfel. Ulterior, am mai primit unul și de la Advice. De data aceasta problema a constat în faptul că cei respinși nu fuseseră trecuți în BCC, astfel că am asistat la afișarea unei adevărate „liste a rușinii” și a unei potențiale baze de date pentru alți recrutori.

Ce este amuzant este că și eu am realizat că Nico este „that bitch that said NO” abia după ce ne-am mai întâlnit pe la diverse evenimente, evenimente la care am ajuns de data aceasta nu prin completarea unui formular, ci primind invitații chiar de la agenția pentru care Nico lucrează. Pentru că, după ani și ani, More »

Those women on that web

Those women on that web {6}

Poate femeile “noastre” nu sunt atât de diferite de femeile “lor”, dar contextul face în așa fel încât rețetele lor să nu poată fi folosite în bucătăriile noastre. În bucătăriile noastre online…

Azi am avut ocazia să o cunosc pe Melissa Silverstein, o bloggeriță din SUA venită în România cu ocazia Ro-IFF (Romania International Film Festival). Activitatea sa online se învârte în jurul cinematografiei și ca să înțelegeți mai bine cum stă treaba cu nișele în SUA, Melissa nu are un blog despre filme, ci un blog despre filme cu, de și pentru femei, intitulat „Women and Hollywood”. Greu de crezut că așa ceva ar avea succes în România, dar în SUA Melissa este văzută ca un:

expert in the area of social media regarding women and Hollywood. More »

Vodafone. Povestea nu merge mai departe

Vodafone. Povestea nu merge mai departe {49}

Povestea mea și a Vodafone a început acum mai mult de 10 ani când o dată cu primul telefon a venit și prima cartelă. Era “un” Kamarad roz și încă o mai am pusă bine, într-un colț cu amintiri, plină ochi de mesaje de pe vremea liceului. Nu încăpeau multe, dar știu că vreo 10 tot reușeam să salvez și era tare dureros când trebuia să fac selecția. Nu mai știu exact când am schimbat-o, dar până ieri am avut aceeași cartelă în vreo 4 telefoane succesive, o cartela cu puțin verde și puțin galben pe care încă se citea clar ”GO”. De fapt, acum îmi dau seama că gândurile mele cele mai bune se duc de fapt spre vechiul Connex.

Acum patru luni am luat decizia ca după cei peste zece ani de zile să fac și eu pasul cel mare și să trec la abonament. Nu a fost o decizie grea pentru că aveam încredere în Vodafone și simțeam, nu știu să vă spun de ce, că trecerea la abonament mă va face să mă simt ”ca un om mare”. Părinții mei au avut mereu abonament, cartela era un soi de simbol al liceului și al studenției și eu simțeam în acel moment nevoia de a face o schimbare. Zis și făcut, am trecut la abonament, unde aveam să plătesc 10 euro în loc de cei 3,5 cu care eram obișnuită la cartelă. Venea însă cu niște trafic suplimentar de Internet (mai exact făceam trecerea de la 50MB la 500MB), așa că mi s-a părut o alegere bună.

Surpriză: 500 de euro!

Surpriza a venit însă după nici măcar 3 luni, când, fiind pe drumul de întoarcere din Redescoperă România, am primit un mesaj prin care eram înștiințată că mi-au fost suspendate toate serviciile până la achitarea unui avans de 800 RON. More »